nihil sine Deo







Suntem mai săraci...  





CUVANT DE ÎNVĂŢĂTURĂ de la parintele ARSENIE PAPACIOC


1. Sa fiti bine marturisiti. Va dati seama ca asta este taina care ne mantuieste. Caci ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! Taina e facuta pe un temei in Sfanta Scriptura, gata! Si pacatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vami. Va sa zica s-a terminat! Bine marturisiti. Ca daca esti bine marturisit, incepi sa te cercetezi: eu am injurat, eu am gandit asa, eu am facut aceea. Incepi sa te cerni si sa te subtiezi si sa te aduni si sa te dezlegi. Asa. Chiar va rog sa notati pacatele cand le-ati facut, ca sa nu le uitati. Nu e usor, ca satana iti pierde creionul, n-ai hartia la tine si uiti.   Ce trebuie sa va mai spun? Sa nu lasati numai pe preot sa va intrebe. El va intreaba dupa un anumit fel de a intreba. Dar tu stii subtilitatea pacatului, sau nu-stiu-ce. Deci sa fiti bine marturisiti. Pentru ca daca esti bine marturisit nu mai poti pacatui si nadajduiesti in mantuirea ta. Asta e una.
2. Sa cautati sa fiti pomeniti la Sfintele Liturghii. Pentru ca se pune, dragii mei, in Sfantul Sange, particica aceea cu numele tau. Si se spune asa de preot: “Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau , pentru rugaciunile sfintilor Tai”. Si se pun toate de pe disc, in potirul cu Sfantul Sange. Si va dati seama , unde poti sa fii, chiar daca esti mort, chiar daca esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cat te costa? Cautati sa fiti pomeniti la Liturghie. Fie ca va cunoaste un preot sau va cunoaste duhovnicul, fie ca fratiile voastre dati la Liturghie, dar sa fiti pomeniti. Asta e totul.
Liturghia nu e o lucrare omeneasca, dragii mei. Nici ingereasca. E direct divina! Pentru ca nu poti tu sa transformi acolo. El este Cel ce este. Si daca ar fi cu putinta sa se deschida cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea in cer mai multa lumina si mai mult asezare cum este in Sfantul Altar, cu ingerii, caci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugaciune, cand facem Vohodul: “Si fa, Doamne, sa intre cu noi si ingerii care Iti slujesc impreuna cu noi!”Deci preotul are autoritate. Pentru ca ei sunt acolo: o gloata de ingeri! E Hristos! Ce, te joci?! Deci, cautati sa fiti pomeniti la Liturghie.

3.Sa faceti milostenie, pomană. Dati de pomana ! O, daca ati sti… Si Vlahuţă spune că  “Mila e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru ca atunci inseamna ca iubesti. Si, iata, inseamna educatie. Domnule, daca spune: Insutit veti primi, nu te teme ca saracesti. Vrei sa te imbogatesti? Dă! Dar ce, urmarim sa ne imbogatim? Ma doare inima de cel sarac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cersetor, care era fara picioare, pe strada. Si ăsta astepta sa imi vars buzunarele, nu gluma. Dar eu n-aveam nimic. S-a intamplat sa n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masina. Si i-am spus: “Frate, nu te supara, n-am nimic, dar iti dau o mana calda!” “O, parinte, asa ceva nu m-a dat nimeni”. Si-mi zic: “Am brodit-o! Am biruit!”. Ei, vreau sa va spun: nu fiti nepasatori. Si nu asteptati sa-i intalniti. Cautati-i.Cautati-i, pentru ca, gasindu-i pe ei, te-ai gasit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mantuitorul, nu te poate uita cand faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.
Acum, milostenie nu inseamna numai sa lasi din traista; ai un coleg care sufera, care nu-stiu-ce, care e trist: “De ce esti trist? De ce esti trist?” Si il mangai. Si nu il lasi deloc. Si inseamna ca ai facut o milostenie cu el. Si ii dai un cuvant de folos: “Lasă, mă, ca a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sa fim linistiti, hai sa-l pomenim, sa-l ajutam acolo (ca putem sa-l ajutam dupa cum traim)”.  Milostenie mai este sa accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand.  Obisnuiti-va sa traiti nu numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi. Sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere.

 A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata... Apoi nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El intinde mana sa-ti dea Imparatia Cerurilor si tu nici nu observi. Fratii mei, tineti minte: “cersetorii sunt personaje biblice!” Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit! Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat si zic: “Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, intru Imparatia Ta!” si are valoare. Sa nu asteptati sa-i intalniti! Cautati-i !
Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine…



Izvorul mântuirii noastre...


Imediat după bucuria trăită la marele praznic al Învierii Mîntuitorului, de fiecare dată, în vinerea din Săptămîna Luminată, care urmează după Sfintele Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc "Izvorul Tămăduirii". Acest mare praznic datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin, fiind legat de un izvor sau mai degrabă de o fîntînă din Constantinopol. Simbolic vorbind, sărbătoarea de astăzi ne duce cu gîndul şi cu inima, mai ales, spre Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului şi Stăpînului nostru, cea care S-a dovedit Izvor al Dumnezeirii, prin naşterea Mîntuitorului. Practic, în majoritatea cazurilor moştenite spre pildă prin Sfînta tradiţie, se face referire la o vindecare minunată a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce şi-a udat faţa cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Printr-o minune a Maicii Domnului, apa acestuia a devenit vindecătoare, de aceea mulţi bolnavi şi-au găsit tămăduirea, astfel încît cei care au primit vindecare au statornicit o zi în care toţi să-şi aducă aminte de coborîrea în istorie a Fecioarei Maria. În acest context, sărbătoarea care se ţine de fiecare dată la doar o săptămînă după Vinerea Mare, a Sfintelor şi Mîntuitoarelor Patimi, o leagă pe Fecioara Maria de Lumina Învierii şi, nu în ultimul rînd, de slăbiciunea umană. Locul ales în calendar pentru cinstitul praznic de astăzi nici că se putea să fie mai potrivit decît în aceste zile cînd masa de Paşte mai este încărcată, cînd puţini se gîndesc la suferinţă şi la moarte. Iată că, acum, avem o zi cînd reflectăm la nenorocirea celor de lîngă noi, iar ceea ce face ca ziua Izvorului Tămăduirii să iasă de sub semnul tragicului este faptul că meditaţia, gîndul către cei suferinzi, bolnavi, sînt însoţite de speranţa întru vindecare, prin puterea miraculoasă a Divinităţii. Tot cu gîndul la purificare, tradiţia populară consemnează obiceiul ca, în această zi, credincioşii să sfinţească apele, fîntînile, ocazie cu care se face pomană pentru sufletul celor răposaţi. De asemenea, după Sfînta Liturghie, în toate bisericile şi mănăstirile se săvîrşeşte slujba de sfinţire a apei (aghiasma mică), după o rînduială adecvată Săptămînii Luminate, pentru ca Hristos Cel înviat, Izvorul cel nesecat de daruri pentru cei care-L poartă în inimă să fie pururi în mijlocul nostru...






Golgota cea de toate zilele...

Vinerea Mare din Săptămîna Patimilor nu întîmplător mai este recunoscută în rîndul mărturisitorilor credinţei în Hristos drept "Vinerea Neagră"... Este ziua cînd inimile credincioşilor sînt zguduite de creştinească suferinţă, ziua cea mai dureroasă din istoria creştinismului care, de fiecare dată, reconstituie momentul în care Domnul iubirii, Dumnezeul Adevărului întrupat de la Duhul Sfînt devine Jertfa cea de-a pururea mîntuitoare. Vinerea Mare ne aduce aminte de acel episod în care Fiul lui Dumnezeu este judecat şi condamnat la moarte, pe nedrept. Singur şi părăsit de toţi, purtînd crucea izbăvitoare spre Golgota împovărat de rănile batjocorii ostaşilor romani, Mîntuitorul înfăţişează întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta. Paradoxal, după atîtea veacuri în care Sfînta Minune a Învierii Sale este cinstită de către cei ce se închină Lui, omenirea este măcar la fel de ingrată şi insensibilă la jertfa Mîntuitorului. Cumpănind cu bună măsură, ce altceva poate să însemne mulţimea greşelilor celor care încă rătăcesc în bezna păcatului decît o răstignire perpetuă a Celui care ne-a adus Adevărul şi Lumina dătătoare de viaţă veşnică?! La fel ca atunci, şi acum Golgota cea de toate zilele este însîngerată de păcatele noastre, în ciuda de viaţă dătătoarei învăţături pe care Hristos şi toţi cei care I-au urmat Lui ne-au lăsat-o spre îndreptare. Alte piroane, alte suliţe, alte batjocori, se-mpletesc în fiecare clipă în aceeaşi cunună de spini ce pare să nu mai cadă de pe creştetul Împăratului Lumii, coborît printre oameni să aducă mesajul şi bucuria Legii celei noi. Din ce în ce mai singur, chiar şi aşa, El ne aşteaptă cu braţele larg deschise, pironit pe Cruce, să venim precum tîlharul care strigă din adîncul fiinţei "Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru Împărăţia Ta"...

Daruri pentru cel ce vrea să fie întâiul... 
Cina cea de taină


Multe au fost ocaziile de-a lungul istoriei cînd împăraţii şi stăpînii de tot felul ai lumii s-au adunat să facă planuri feriţi de ochii mulţimilor, cînd au prînzit şi au cinat, au făcut şi au desfăcut destine sau continente, au trasat graniţe şi au dat edicte, care mai de care, urmate apoi de omenire, cel mai adesea fără să aibă opţiunea unei alternative... Cîte dintre aceste adunări, recunoscute îndeobşte a fi "de taină", au avut darul să zidească fiinţa umană este lesne de înţeles doar făcînd un inventar al istoriei, altfel mai plină de comploturi şi de înţelegeri meschine decît de daruri binefăcătoare pentru supuşii vizaţi de fiecare dată cu astfel de ocazii. Peste toate aceastea, un singur Împărat rămîne să infirme regula: Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care în Joia Mîntuitoarelor Patimi a stat cu ucenicii săi la Cina cea de Taină de la care ne-au rămas darurile nepreţuite întru zidirea vieţii noastre veşnice. "Iar pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîine şi binecuvîntînd, a frînt şi, dînd ucenicilor, a zis: Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luînd paharul şi mulţumind, le-a dat, zicînd: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sîngele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 26-28). Acesta este darul cel mare pe care Împăratul Luminii ni L-a lăsat întru moştenire şi bună păstrare nouă, credincioşilor, în ziua rostirii şi a consacrării celei mai mari Taine de pe pămînt care este Sfînta Euharistie aducătoare de mîntuire şi de veşnicie pentru cel care-L poartă mereu în inimă. Mai mult, prin Sfînta Sa Învăţătură, Mîntuitorul a lăsat loc în Rai şi pentru oile rătăcite care nu doar că nu sînt alungate sau ucise, ci sînt mereu chemate a se împărtăşi cu Cinstitul Trup şi Sînge al Său, spre iertarea păcatelor şi viaţă veşnică. Acum, în vîltoarea lumii peste măsură de secularizată, mulţi dintre rîvnitorii întru credinţă se întreabă, de bună seamă, cum oare se pot dobîndi aceste daruri. Răspunsul vine tot de la Stăpînul Lumii, prin însăşi fapta Sa pilduitoare din această seară tainică şi tristă dar, mai presus de toate, revoluţionară, prin darul lăsat nouă. Astăzi, Domnul le dă ucenicilor exemplul desăvîrşit al slujirii, spălîndu-le lor picioarele şi, astfel, învăţîndu-i pe aceştia şi pe noi, toţi, deopotrivă, că mereu "Cel care vrea să fie întîiul, să fie slujitorul tuturor"...


Sărutul din fiecare zi !
Sărutul lui Iuda...

Iuda Iscarioteanul, "vînzătorul", "trădătorul", astăzi, în sfînta zi de Miercuri a Patimilor Mîntuitorului, este mai pomenit ca oricînd... O zi de adîncă întristare ce seamănă cu multe altele, cu toate celelalte pe care, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu gîndul sau cu fapta, mulţi dintre credincioşi le fac să semene cu ziua în care, pentru 30 de arginţi, Iuda se lasă slugă Satanei, devenind astfel prizonier al păcatului, deşi a fost martor şi beneficiar al minunilor şi a dragostei cea fără de margini a lui Hristos. Astfel, istoria omenirii poate fi tradusă printr-un şir întreg de trădări. De la Brutus, şi mai de dinainte şi după el, pentru o halcă de vînat, pentru o cireadă sau pentru un vad de adăpat, pentru un tron, pentru o ţară sau pentru un continent, sau, mai nou, doar pentru un scaun "călduţ", pentru nimicuri de doi bani sau pentru bogăţii efemere mai degrabă pierzătoare decît ziditoare de fiinţă, mulţi dintre semenii noştri trădează. Gîndul că răscumpărarea "arginţilor" de tot felul îndepărtează pe cel căzut în ispita acestui păcat de la Cinstita şi Sfînta Faţă a Mîntuitorului nu mai frămîntă pe nimeni. "Sărutul", mereu acelaşi, nu poate avea alt preţ decît focul neîntrerupt al Gheenei, chiar dacă, aici, în "Raiul" cu iz de mocirlă al prizonierilor avuţiilor lumeşti totul devine strălucitor, însă tare departe de Lumina mîntuirii sufletelor noastre pentru care Iisus a suferit supliciul Golgotei, întru dobîndirea vieţii noastre veşnice. Mai degrabă îndoiţi de veghea Divinităţii, ne întrebăm dacă nu cumva fratele nostru a păcătuit mai mult decît noi, precum fariseul Simon din pilda femeii păcătoase pomenită tot în sfînta zi de astăzi. Uităm de fapt că, singură, calea de întoarcere alături de cei drepţi şi iubitori de Dumnezeu, că faptele noastre întru pocăinţă sînt mai strălucitoare şi bineplăcute Domnului care, cu fiecare Sfîntă Înviere, ne aşteaptă pentru a ne spune, aşa cum i-a spus şi femeii păcătoase: "Credinţa ta te-a mîntuit, mergi în pace..."


Faptele din candela sufletului
Să trăieşti fiecare clipă a vieţii tale, aici, pe pămînt, în aşa fel încît să fii vrednic oricînd să răspunzi la Marea Judecată la care fiecare credincios este supus cînd sufletul său este chemat la Cer... Doar aşa se poate dobîndi mîntuirea şi viaţa veşnică la care pare-se că renunţăm din ce în ce mai vizibil, făţiş, dovadă fiind răutăţile şi vrajba dintre fiii lui Dumnezeu, rătăciţi în marea ispitelor de tot felul şi parcă din ce în ce mai greu de oprit. Calea spre mîntuire, spre Raiul cel mult rîvnit de fiecare dintre noi, ni se arată, încă o dată, astăzi, în sfînta zi de Marţi, din Săptămîna mîntuitoarelor Patimi ale Domnului, în care ni se aduce aminte de ziua Judecăţii prin pilda celor zece fecioare, respectiv prin pilda talanţilor. Este încă un prilej de a zăbovi temeinic asupra faptelor noastre de zi cu zi şi de a socoti dacă nu cumva, în loc să înmulţim talanţii primiţi în dar de la Dumnezeu, am îngropat şi ceea ce am avut, precum sluga vicleană şi leneşă. Oare putem aştepta liniştiţi ceasul Judecăţii închişi în noi înşine, fără a împărtăşi tot ce avem cu Hristosul care se află în fiecare dintre aproapele nostru? Numai slujindu-L, talantul nostru poate spori, înmulţind, astfel, credinţa, nădejdea, dragostea, răbdarea, iertarea, milostenia, curăţia inimii şi toate cele ziditoare de fiinţă, aducătoare a milostivirii lui Dumnezeu la ziua Judecăţii. Fără de acestea, fără untdelemnul care ţine aprinsă mereu candela sufletului, bataia noastră la uşa Împărăţiei lui Hristos va rămîne fără nici un fel de răspuns, aşa cum au păţit şi cele cinci fecioare nebune, altfel "clonele" sufletelor celor care au dat uitării faptele iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Ceasul în care Mirele va veni nu se ştie, de aceea veghea noastră se cere a fi fără de preget, întru mereu sporită osteneală creştinească, ziua şi noaptea, cu gîndul şi mai ales cu fapta, ca nu cumva, atunci cînd o să-L căutăm, El să ne răspundă "Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi"...


Izvorul cel viu...
Astăzi începe Săptămîna Patimilor, numită în popor şi Săptămîna Mare, o perioadă în care Biserica îi face părtaşi pe credincioşii săi la trăiri duhovniceşti de mare adîncime, împărtăşindu-şi din bogăţia de har şi de daruri care se revarsă din învăţătura, jertfa şi, mai ales, din Sfînta Înviere a lui Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. În rîndul credincioşilor, zilele următoare Duminicii Floriilor, pînă la Paşte, mai sînt recunoscute şi ca "Săptămîna Neagră". Pline de semnificaţii, zilele din Săptămîna Mare transmit fiecare cîte un mesaj, începînd chiar din sfînta zi de Luni care ne înfăţişează pilda smochinului neroditor. Potrivit Sfintei Scripturi (Matei 21, 17-19), Mîntuitorul, aflat în cetatea Betaniei, flămînzit, a blestemat smochinul care nu i-a putut oferi roadele lui, moment în care copacul "s-a uscat îndată". Este una dintre pildele care, pentru cei încă şovăielnici în credinţă, demonstrează puterea nemăsurată a lui Dumnezeu. Practic, ni se arată dreptatea şi răsplata Lui faţă de neascultarea făpturii Sale, fie ea însufleţită sau neînsufleţită. Şi cum poate fi asemuit mai bine oare cel care rămîne insensibil la venirea lui Iisus Hristos şi la chemarea iubirii Sale decît cu acest nefericit smochin fără de roade? Aici este relevat un lucru, pe care Hristos nu l-a făcut niciodată cu oamenii: a blestemat! Doar că, spre deosebire de smochinul din cetatea Betaniei, blestemul care se poate abate asupra celor aflaţi în necredinţă, din ce în ce mai cuprinşi de ispitele apăsătoare ale lumii materiale, nu este nicidecum un blestem al lui Dumnezeu. Este doar uscăciunea care, în mod firesc, se abate peste orice suflet ce nu caută să se adape de la Izvorul cel viu, cu Adevărul şi Lumina ce vin de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos...



Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos în Ierusalim la Duminica Floriilor


Duminica Floriilor sau a "Stîlpărilor", cel dintîi dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc, este sărbătoarea care ne aminteşte de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi. După un obicei străvechi, în biserici se aduc ramuri de salcie care, binecuvîntate, sînt împărţite credincioşilor în amintirea ramurilor de finic şi de măslin cu care mulţimile au întîmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Acestea sînt purtate în mîini ca semn al biruinţei împotriva morţii cîştigată de Domnul, prin învierea lui Lazăr şi, apoi, prin Sfînta Sa Înviere. Duminica Floriilor aminteşte tuturor celor care-L poartă în suflet pe Împăratul Luminii momentul biblic în care Hristos venise la Ierusalim spre a-Şi oferi viaţa drept preţ de răscumpărare pentru păcatele oamenilor, înainte de împlinirea Jertfei de pe Golgota, descoperindu-se sub chipul lui Mesia cel vestit de profeţi şi, astfel, dorind să consacre instaurarea Împărăţiei Sale. El intră blînd şi smerit, călare pe asin, vestind împăcarea dintre toate făpturile şi Ziditorul lor, dar Se poartă ca un Dumnezeu, stăpîn al vieţii şi al morţii. Domnul vrea să înfăţişeze poporului, uimit şi cuprins de entuziasm, icoana anticipată a Împărăţiei Harului, pe care o va întemeia în ziua solemnă care precede cu puţin răstignirea de pe Golgota. Ramurile de finic şi stîlpările tinere smulse din grădini, cadrul primăvăratec, prezenţa mînzului imaculat, precum şi cea a copiilor care strigau "Osana", toate aceste elemente contribuie la întregirea unei imagini: aceea a lumii transfigurate, deoarece totul, aici, sugerează puritatea, însuşire ce va caracteriza întreaga zidire, reînnoită prin har. Ceea ce a urmat, respectiv Patimile, Răstignirea şi Învierea Sa, sînt momente de o desăvîrşire maximă care ne reamintesc de fiecare dată faptul că numai Sfînta Lumină a Învierii este cea în măsură să ne călăuzească spre viaţa veşnică şi nu vorbele şi faptele oamenilor care, acum, din ce în ce mai des, îl răstignesc pe Împăratul Luminii mai ceva de cum au făcut-o, cu peste două mii de ani în urmă, necredincioşii de pe Golgota.
Postul, scară a trupului către suflet...
De la Duminica Lăsatului de sec la brînză, după ce, în sîmbăta care o precede, Biserica pomeneşte pe toţi bărbaţii şi femeile care au fost luminaţi prin postire, de fiecare dată, înaintea marii sărbători a Învierii Mîntuitorului, începe drumul către pocăinţă al Postului Paştelui, numit şi Postul Patruzecimii, al Paresimilor, de la cele 40 de zile pe care Fiul lui Dumnezeu le-a petrecut în deşert pentru a primi mesajul divin. Şapte săptămîni durează acest drum către Lumină, pe care, poate, mai mult ca oricînd, fiecare dintre noi se pregăteşte să-l parcurgă cu credinţă şi umilinţă. Un drum presărat cu suişuri şi coborîşuri, cu mărăcinii şi rîpele ispitelor de tot felul venite din vacarmul lumii mult prea secularizate, cel mai lung de acest fel, către pocăinţă şi luminare interioară, fiind şi cel mai nimerit prilej de curăţire de păcate, rugăciune şi fapte de milostenie. Scopul postului nu este de a ne... îmbolnăvi trupul sau de a ne împiedica să ne desfăşurăm activităţile obişnuite, ci pentru a ne întări voinţa şi a ne vindeca sufletul de toate cele rele. De călăuzirea, ajutorul, ocrotirea şi mîngîierea lui Dumnezeu are nevoie orice creştin iar, pentru aceasta, Postul Paştelui este o "călătorie" la capătul căreia răsplata este unică: noua viaţă care, cu peste 2.000 de ani în urmă ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor care credem în Hristos. Dincolo de o alimentaţie fără carne, ouă sau lactate, cel mai aspru post de peste an este pentru fiecare dintre noi (uneori, chiar şi pentru mulţi dintre cei care "cred mai puţin"), timpul în care oamenii trebuie să facă exerciţii pentru a fi mai buni, mai înţelepţi, mai blînzi, mai grijulii la cum gîndesc şi la ce vorbesc. Privim mai mult la noi înşine şi mai puţin la cei din jur. Postul înseamnă, înainte de toate, iertare, împăcare, bunătate, răbdare şi, mai ales, smerenie. Altfel spus: pocăinţă, desăvîrşire şi sfinţenie. Primul cuvînt a lui Hristos, cînd a început să propovăduiască, a fost "Pocăiţi-vă!", lucru devenit cu mult mai greu, acum, în graba vieţii cotidiene, însă, pentru cei care ostenesc, preţul este pe măsură: iertarea păcatelor şi reaşezarea celui ce s-a spovedit în starea harică din care căzuse, iar, al doilea, uşurarea şi liniştea sufletească. Toate acestea, posibile doar prin rugăciune, pe care pustnicii o numesc, pe drept cuvînt, "Plugăria sufletului", atîta vreme cît numai prin rugăciune îndurarea lui Dumnezeu "desţeleneşte" sufletele noastre, ceea ce face ca şi cele mai împietrite inimi să dea rod.
Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. Patruzeci de zile a postit Mîntuitorul. Patruzeci de zile durează Postul Sfintelor Paşti. Pentru ceea ce urmează, pentru primirea Luminii din noaptea Sfintei Învieri, chiar dacă, pentru mulţimea greşalelor noastre nu este îndeajuns, pentru darul care ne aşteaptă este un timp suficient ca să ne pregătim pentru marele eveniment, înălţător şi mîntuitor, deopotrivă. O călătorie care, pentru cei care o fac cu inima deschisă, nu se sfărşeşte niciodată, aşa cum sugerează şi Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei Criteanul, care se citeste numai în perioada Postului Mare, unde se spune "Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine... Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi sărăcie duhovnicească, ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mîntuitorule"…
*Articol publicat în cotidianul „Evenimentul”, regional al Moldovei, sub pseudonimul Bogdan Moroşanu 
ceaslov

ACATISTE ŞI PARACLISE DE MARE FOLOSINŢĂ 
Carte De Acatiste Paraclise Canoane Rugaciuni


View more documents from Alin Cazacu
Rugăciuni, despre ortodoxie, sărbători "mari" şi "mici", sinaxar şi tot ceea ce ne poate fi ziditor de fiinţă...

Închinare

Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul în două frângeţi
şi-amiază vă e mintea luminată...
Pe voi, călugări mari şi mici şi şterşi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi...

În faţa voastră, când vă scriu, mă-nchin, 
în faţa voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zălog...

În faţa voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun...
Nu semne-aştept la cele ce vă spun,
ci pe Iisus să-mi daţi, să-L am întreg!...
Virgil Maxim
Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.

Daca te-ai intalni cu Iisus Hristos, ce crezi ca ti ar spune ?

Rugaciune Sf. Efrem Sirul - Doamne si Stapanul vietii mele...

O rugăciune care se rosteşte mai cu seamă în perioda Sfantului si Marelui Post... Rugaciuni Ortodoxe pentru copii

RUGACIUNEA DE DIMINEATA

RUGACIUNEA DE SEARA

Fratele Bogdan - Rugaciuni pentru cand te necajesc vrajmasii


Cuvânt al Sf. Ioan Gură de Aur: Aceasta să fie treaba voastră...
Aceasta să fie treaba voastră, zice, ca în rugăciuni să mulţumiţi lui Dumnezeu, şi pentru cele văzute şi pentru cele nevăzute, şi pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, şi pentru împărăţia cerurilor, şi pentru gheena şi pentru necazuri, şi pentru liniştea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinţilor de a se ruga şi a mulţimi pentru binefacerile commune. Eu cunosc un bărbat sfânt care se ruga în aşa fel. Nimic nu zicea decât aceasta:

„Mulţumim ţie Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi şi până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru cele care le ştim şi care nu le ştim, pentru cele arătate şi cele nearătate, pentru cele cu fapta şi cu cuvântul, pentru cele de voie şi fără de voie, şi pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru necazuri şi pentru linişte, pentru gheena şi pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăţia cerurilor. Te rugăm, păzeşte sufletul nostru ca să fie sfânt, având cugetul curat şi vrednic de filantropia Ta. Tu, care ne-ai iubit pe noi într-atât, încât ai dat şi pe Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, învredniceşte-ne a ne face vrednici de iubirea Ta. Dă-ne înţelepciunea întru cuvântul Tău şi întru frica Ta. Unule Născut Hristoase, însuflă-ne puterea cea de la tine. Tu Dumnezeule care ai dat pre Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, şi ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt, spre iertarea păcatelor noastre, iartă-ne nouă orice am greşit, cu voie, sau fără de voie, şi nu ne socoti păcatele noastre. Pomeneşte Doamne, pe toţi care cheamă în ajutor numele Tău cel sfânt întru adevăr. Pomeneşte pre toţi care ne-au făcut nouă bine, sau ne-au voit rele, căci toţi suntem oameni”(…) 
Multe bunătăţi ne acordă nouă Dumnezeu şi fără voia noastră, multe încă, şi chiar cele mai multe fără ştiinţa noastră, căci când noi Îl rugăm, pentru lucruri contrare poate nevoilor noastre, şi El face cu totul din contra, El dă dovadă vie că ne face bine fără să ştim.
SURSA/ioanguradeaur.ro/
Psalmul 26 (un psalm a lui David)

Rostirea acestui psalm pune la adapost pe orice cresin de lucrarea cea rea a diavolilor

Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?  Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?  Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu;  Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.  De s-ar rândui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea;  De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.  Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,  Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.  Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;  Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.  Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.  Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.  Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.  Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;  Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.  Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.  Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.  Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.  Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.  Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul. 
COMORILE SUFLETULUI...
Viata Si Nevointele Parintelui Cleopa


View more documents from sokoban
Ne Vorbeste Parintele Cleopa Vol 1


View more documents from sokoban
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol 2


Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor


View more documents from Mihai De acelasi autor, mai puteti citi online lucrarea bineziditoare de fiinta "HRISTOS ŞI TINERII" (click pe titlu, pentru a o vizualiza)